Aerodromul Barza Târgu-Jiu – O plimbare printre nori

Aerodromul Barza Târgu-Jiu arată deosebit de frumos în sezonul cald. Primăvara și-a intrat în drepturi, prilej cu care ne dorim să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Astăzi mergem spre locul ce te aduce mai aproape de nori.

Atunci când vă uitați pe cer și zăriți avionul galben, să știți că vedeți un gorjean ce și-a cumpărat un avion pentru că de mic visa să zboare. Din cauza faptului că avionul nu putea fi parcat în fața blocului, el a decis să dezvolte Aerodromul de la Barza. Aerodromul nu este folosit doar pentru divertisment sau publicitate aeriană.  Acesta este folosit și ca un mijloc rapid de deplasare extrem de important pentru cei ce traversează Gorjul.

Cum ajungi la Aerodromul Barza Târgu-Jiu?

După ce te-ai relaxat și ți-ai limpezit mintea cu aerul curat din Râncă, poți ajunge foarte ușor la Aerodrom. Aerodromul Barza este localizat la 5 km de Târgu – Jiu, în vecinătatea satului Bucureasa din comuna Dănești.

De la Tiny House se poate ajunge folosind traseul de pe Drumul Național 67. Distanța este de numai 47 de km pe care îi poți parcuge în aproximativ 40 de minute.

Zbor peste Târgu Jiu

“Printre nori este cel mai frumos zbor” spune Mihai Mierlușcă, omul ce a efectuat nenumărate trasee, în special în județul Dolj.

Avionul disponibil la Aerodrom va zbura la altitudini cuprinse intre 500 și 800 de metri. La aceasta inaltime pasagerul are disponibilă vederea panoramică ce te lasă cu gura căscată. De asemenea, traseul va fi în funcție de pasager și de ce vrea acesta să vadă.

Zborul este deosebit de frumos jos, la 500 m înălțime, și printre nori, la 800-900 de metri. Toate traseele disponibile oferă o imagine greu de uitat și te aduce mai aproape de nori.

Servicii disponibile la Aerodrom

În gama serviciilor pe care le oferă Aerodromul Barza sunt incluse zborul de agrement, publicitate aeriana și scoală de zbor. Pentru orice tip de servicii oferite de către Aerodromul Barza, zborurile pot fi rezervate cu un telefon în prealabil la un număr de telefon afișat pe site.

Zborul de agrement oferă clienților turul orașului Târgu – Jiu, Zbor către București, precum și zbor peste Vârful Parâng, Transalpina și Râncă. Zborul promite vedere spectaculoasă pentru toți iubitorii de înălțime.

Scoală de zbor cuprinde cursuri teoretice și practice de inițiere în zborul cu avioane ultra-ușoare. Cursul practic durează 40-50h, se întinde pe o perioadă de 3-6 luni și se efectuează pe avioane ApolloFox, G1 sau Savannah. La aceste cursuri poate apela orice persoană dornică să învețe ce înseamnă zborul.

Ajungem si la publicitatea aeriană ce cuprinde mesaje cu impact deosebit. Sunt disponibile pentru persoanelor dragi, datorită modului inedit de afișare. Dacă ești decis să iți ceri iubita în căsătorie, să îi faci o declarație mamei tale, să faci publicitate pentru compania ta sau pur și simplu să faci o surpriză cuiva drag, acesta este locul și momentul potrivit.

Pentru aceste servicii, doritorii vor scoate din buzunar o sumă ce diferă în funcție de priveliștea aleasă, astfel:

200 de lei pentru turul orașului;

– 600 de lei pentru București;

– 700 de lei pentru zborul deasupra Transalpinei.

 

Rezervarile se pot face la adresa de e-mail info@aerodrombarza.ro sau la numarul de telefon 0765 522 583, intre orele 07:30 – 22:00. O poti face si direct pe site.

Dacă te-ai decis să faci o plimbare prin aer dar să te și relaxezi în același timp, te așteptam la Tiny House. Promitem distracție la grătarul din curtea spațioasă, confort în căsuță și libertate în natură.

Cu prietenie,

Cosmin și Silvia

2 Replies to “Aerodromul Barza Târgu-Jiu – O plimbare printre nori”

Razvan
iulie 2, 2022
Salut Care este prețul pentru un zbor de 2 persoane+ pilot deasupra transalpinei/ranca?
Răspunde
    Admin
    iulie 4, 2022
    Buna ziua, Pentru preturi actualizate luati legatura cu Aerodromul Barza. Ii gasiti pe facebook. Aerodromul este langa Targu Jiu.
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt semnalate cu *