La ce piscină te răcorești în zona Baia de Fier? Vremea caldă din ultima perioadă ne-a făcut să ne gândim la o ieșire la piscină. Vrem să ne răcorim, să ne relaxăm și să ne întindem pe șezlong. Am căutat cele mai bune locuri din zonă iar astăzi vi le vom împărtăși. Vrem ca totul să fie la îndemână, după ce vă cazați la Tiny House.
Povestea despre natură și viață
Tiny House este locul în care iei o gură de aer proaspăt în timp ce, la o aruncătură de băț, ai o mulțime de obiective turistice. Fiind un concept nou în România, căsuța îmbină cu succes designul modern cu influențe nordice și elementele tradiționale românești.
Chiar dacă ești o persoană care își petrece timpul singur departe de zgomotul orașului sau tipul petrecăreț, ai găsit locul potrivit. Aici poți citi o carte întins pe șezlong sau, de ce nu, poți organiza o petrecere restrânsă cu prietenii.
Căldura ne scoate din casă
Dacă ne uităm la ultimele luni, suntem cu toții de acord că vremea este suprinzatoare și chiar dacă ne considerăm pregătiți, s-ar putea ca ceva să ne scoată din zona de confort. Din fericire, zilele călduroase nu au întârziat să își facă apariția, drept pentru care noi toți ne gândim deja la vacanță.
Astăzi venim în ajutorul tău cu câteva recomandări de piscine în vecinătate, pentru ca șederea să fie cât mai plăcută.
Piscinele din zona Tiny House
La ce piscină te răcorești în zona Baia de Fier? Iată cele mai apropiate locații:
Piscina MedAless este situată la doar 7 minute cu mașina, astfel încât nu trebuie să iți faci griji de trafic sau aglomerație. Aceasta se află în Cernădia şi oferă un restaurant, piscină în aer liber, un bar şi un lounge comun.
Piscina l’invidia este la o distanță de 16 minute cu mașina dar priveliștea până acolo te face să te relaxezi și să iți încarci bateriile. Situată în Novaci, aceasta dispune de numeroase facilitați pentru a vă face șederea la piscină perfectă, Vrei baldachine și șezlonguri? Aici găsești tot ce ai nevoie!
Piscina 2 Cocoși vă aşteaptă în zilele toride de vară. Locația este situată la 23 de minute cu mașină de la Tiny House, in localitatea Horezu. Drumul poate fi o ocazie perfectă pentru a vă umple plămânii cu aer curat de munte.
Aprilia Park Arcani pare o piscină îndepărtată, fiind localizată la 60 minute de mers cu mașină. Adevărul este că această locație este destinația perfectă pentru distracție iar drumul poate fi un prilej numai bun de relaxare.
Anna Summer Events este situată la 43 de minute cu mașină. Drumul merită parcurs deoarece Anna deține un complex de piscine cu restaurant, bar și lounge. Acesta se află în orașul lui Brâncuși – Tirgu-Jiu.
Deci, la ce piscină te răcorești în zona Baia de Fier? Aici trăiești experiența de care simți că ai nevoie după un an agitat! Aici ai loc să te bucuri de natură, de timp și de tine!
Trimite-ne un mesaj și spune-ne ce ai ales.
Cu prietenie,
Cosmin și Silvia